Vânzarea se referă la tranzacționarea activului într-o poziție deschisă pentru a-l vinde la prețul curent. Închiderea, pe de altă parte, înseamnă încheierea unei tranzacții deschise anterior, fie că este vorba de cumpărare sau vânzare, pentru a realiza rezultatul acelei tranzacții.
Vânzarea unui activ și închiderea unei tranzacții sunt două acțiuni fundamentale în procesul de tranzacționare. Înțelegerea acestora este esențială și îi ajută pe investitori să le aplice corect și eficient, să reducă riscul și să-și îmbunătățească rezultatele financiare.

Închiderea unei tranzacții
Închiderea unei tranzacții este acțiunea prin care finalizezi o poziție activă din portofoliu, fie că este una de cumpărare sau vânzare. Acesta este pasul final al procesului de tranzacționare, prin care se stabilește rezultatul tranzacției – sub formă de profit sau pierdere.
Așadar, dacă ai cumpărat un activ, închiderea tranzacției ar implica vânzarea acestuia la prețul de piață. Dacă valoarea curentă este mai mare decât prețul de achiziție, vei închide tranzacția cu un rezultat pozitiv, în caz contrar, tranzacția s-a soldat cu pierdere.
De exemplu, dacă un investitor deține o acțiune Tesla pe care a cumpărat-o cu 390 USD și închide tranzacția, iar valoarea curentă a acțiunii este de 490 USD, va înregistra un randament de 100 USD. Dacă în schimb, valoarea acțiunii la închidere este de 300 USD, va pierde 90 USD.
Sfat: Închiderea unei tranzacții poate fi realizată și automat – nu doar manual – prin setarea unor ordine precum stop-loss sau take profit.
Închiderea unei tranzacții nu se aplică doar investițiilor în acțiuni, ci tuturor tipurilor de active financiare disponibile pe platforma eToro. Aceasta este adesea asociată cu sintagma „a vinde acțiuni”. Totuși, pe eToro, vânzarea unui activ are o semnificație distinctă.

Vânzarea unui activ (short selling)
Pe eToro, vânzarea unui activ este asociată cu short selling. Aceasta este o strategie prin care un investitor împrumută un activ și îl vinde pe piață, anticipând o scădere a prețului. Ulterior, el răscumpără activul la un preț mai mic.
Așadar, când intenționezi să tranzacționezi un activ pe eToro, de exemplu Amazon, vei vedea opțiunile „Cumpără” sau „Short” în fereastra care va apărea pe platformă după ce apeși butonul „Tranzacționează”.

În cazul în care alegi Short, adică optezi pentru short selling, nu vinzi efectiv acțiuni pe care le deții, ci închei un contract pentru diferență (CFD) cu eToro. Investitorul va observa mențiunea CFD lângă denumirea acțiunii. Această opțiune îți permite să tranzacționezi, fără a deține efectiv activul.

Principiul de funcționare al vânzărilor short este speculativ: dacă prețul activului scade, se poate realiza o sumă proporțională cu diferența de valoare, în schimb, dacă prețul crește, pierzi. CFD-urile permit tranzacționarea cu efect de levier, ceea ce poate genera randament sau pierderi semnificative, în funcție de investiția inițială.
Cumpără un activ
Un investitor poate fie să cumpere un activ (deschidă o poziție long), fie să-l vândă (deschidă o poziție short). Pe eToro, opțiunea „Cumpără” marchează deschiderea unei poziții long. De exemplu, atunci când cumperi acțiuni Amazon, poți folosi sintagma: „Deschid o poziție LONG pentru Amazon”.

Prin deschiderea unei poziții „long”, un investitor achiziționează un activ financiar în speranța că prețul acestuia va crește în timp. Indiferent dacă este vorba de acțiuni, mărfuri, ETF-uri sau alte instrumente financiare, când deschizi o poziție long, deții efectiv acel activ.
O poziție long implică o toleranță la risc mai scăzută comparativ cu poziția short (vânzare), deoarece pierderea maximă este limitată la suma investită. În cadrul unui portofoliu, un investitor poate combina pozițiile long și short pentru a crea strategii avansate de tranzacționare și de hedging.
Concluzie
Vânzarea unui activ și închiderea unei tranzacții ar putea părea similare, dar care au implicații diferite. Prin închidere, un investitor finalizează o poziție existentă în portofoliu în timp ce prin short selling urmărește să obțină un rezultat pozitiv speculând scăderea prețului.
Rezultatele investiționale depind, de multe ori, de momentele în care un investitor alege să vândă un activ sau să închidă o tranzacție. Așadar, înțelegerea acestora este esențială în gestionarea unui portofoliu, ajutându-i pe investitori să aleagă momentele potrivite pentru a le aplica în favoarea lor.
Înregistrează-te pe Academia eToro și învață cum să faci short selling.
Întrebări frecvente
- Ce este și cum funcționează levierul în tranzacții?
-
Levierul permite investitorilor să tranzacționeze sume mai mari decât capitalul propriu, utilizând fonduri împrumutate de la broker. Levierul este un instrument puternic, dar și riscant, necesitând o gestionare atentă a capitalului și a riscului.
- Pot închide o tranzacție parțial?
-
Platforma eToro permite închiderea parțială a unei tranzacții. În acest fel poți vinde o parte dintr-o poziție existentă în portofoliu, păstrând restul investiției. Este o strategie utilă pentru a limita pierderile, fără a închide complet tranzacția
- Este închiderea automată mai sigură?
-
Închiderea automată poate fi mai sigură, deoarece ajută la limitarea pierderilor și la protejarea capitalului fără a necesita monitorizarea constantă a pieței. Setarea unui stop-loss sau take-profit reduce riscul deciziilor impulsive și asigură executarea strategiei planificate.
Informațiile din acest ghid au exclusiv scop educativ și nu ar trebui considerate drept sfaturi pentru investiții sau recomandări personale, nici oferte sau solicitări de cumpărare sau vânzare a oricăror instrumente financiare.
Acest material a fost pregătit fără a lua în considerare orice fel de obiective particulare de investiții sau situații financiare și nu a fost creat în conformitate cu cerințele legale și de reglementare a promovării cercetării independente. Nu toate instrumentele și serviciile financiare menționate sunt oferite de eToro și orice referiri la performanța anterioară a unui instrument financiar, index sau pachet de investiții, nu sunt și nu ar trebui considerare un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.
eToro nu face nicio declarație și nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la acuratețea sau caracterul complet al conținutului acestui ghid. Asigură-te că înțelegi riscurile implicate în tranzacționare înainte de a implica capital. Nu risca niciodată mai mult decât ești pregătit să pierzi.