Scenarii legate de gazele naturale după încetarea tranzitului de gaz rusesc prin Ucraina

Accesul la gazele naturale rusești prin teritoriul Ucrainei va înceta începând cu prima zi a anului viitor. Acest lucru creează unele probleme de aprovizionare pentru țările UE, dar pericolul nu pare să fie iminent. Există soluții la această problemă, deși nu sunt simple.

Europa mai importă gaz rusesc?

Importurile din Rusia în UE se ridică încă la 18% pentru gazele naturale și gazele naturale lichefiate. Gazul care tranzitează Ucraina reprezintă jumătate din restul exporturilor de gaz rusesc prin conducte către UE și o treime din totalul exporturilor de gaz rusesc, inclusiv gaz natural lichefiat (GNL). În ciuda războiului în curs, această rută rămâne crucială pentru aprovizionarea cu gaze a Europei, în special pentru Slovacia, Ungaria și Austria, pentru care ruta de tranzit ucraineană a acoperit 65% din cererea de gaze în 2023. Per ansamblu, ponderea tranzitului ucrainean în importurile de gaze ale UE a scăzut de la 11% în 2021 la aproximativ 5% în prezent.

Scenarii

În ciuda acestei dependențe de gazul rusesc, pentru toate cele trei țări nu există o urgență imediată pentru înlocuire. În prezent, acestea au rezervele aproape pline, la peste 92%, care acoperă aproximativ 60% din consumul anual total pentru Ungaria și Slovacia și peste 104% pentru Austria. De asemenea, conform unei analize realizate de grupul de cercetare Bruegel, terminalele GNL din Polonia, Germania, Lituania, Italia, Croația și Grecia și noile unități de regazificare cu stocare flotantă din Germania și Italia, împreună cu potențiala extindere a capacității conductei Turkstream, ar putea înlocui volumul pierdut. De asemenea, există suficientă infrastructură pentru ca operatorii de sisteme de transport să poată transporta gaze de înlocuire. De exemplu, Cehia susține că are o capacitate suficientă a rețelei de gaze pentru a sprijini alte țări și pentru a atenua riscul unor eventuale întreruperi.

Cu toate acestea, încetarea contractului de tranzit de gaze implică faptul că, de la 1 ianuarie 2025, UE ar avea nevoie de un import suplimentar de 140 TWh anual din alte surse. Majoritatea livrărilor de gaze rusești către Austria, Ungaria și Slovacia fac obiectul unor contracte pe termen lung încheiate între marile lor companii de gaze și Gazprom. Acest scenariu în care volumele tranzitate în prezent prin Ucraina sunt înlocuite cu importuri de GNL din alte țări ar putea fi cea mai plauzibilă opțiune pentru UE.

Un alt scenariu ar fi înlocuirea gazului rusesc cu cel azer. Dar un astfel de acord nu a fost confirmat încă. Și ultimul scenariu ar putea fi un nou acord între UE, Ucraina și Rusia, în care traderii din UE ar putea cumpăra gaz rusesc la frontiera ruso-ucraineană de la Sudzha și ar putea rezerva capacitate de tranzit prin infrastructura rețelei de conducte din Ucraina pentru a livra gazul „lor” către țările europene.

Și Ucraina are de pierdut

Potrivit analiștilor Bruegel, prin încetarea contractului de tranzit, Ucraina riscă să piardă încasări din comisioane de tranzit echivalente cu aproximativ 0,5% din PIB-ul său și riscă să își submineze rolul strategic de partener energetic pentru Europa. În plus, infrastructura de gaze a Ucrainei, care până în prezent este în mare parte intactă, ar putea deveni o țintă militară dacă gazul rusesc nu va mai ajunge în conductele Ucrainei.

Prețul gazului natural se stabilizează

Deși cel mai probabil România nu va fi afectată direct de această situație, conjunctura actuală menține presiunea asupra prețului gazelor naturale. Țara noastră a importat aproximativ 19% din necesarul de gaze naturale în primele 8 luni ale anului, dar importurile au scăzut cu 7% față de anul trecut.

La nivel european, începând cu luna februarie a acestui an, prețurile gazelor naturale ($EuroNatGas.FUT) sunt pe un trend ascendent, iar 1MW se tranzacționează în prezent în jurul valorii de 42 EUR. Am ajuns într-o zonă de rezistență pe care cotațiile au vizitat-o de mai multe ori în trecut (vedeți dreptunghiul mov) și care s-a dovedit a pune ceva probleme celor care doreau prețurile mai sus.

Prețul gazului natural se stabilizează

Sursa imaginii: eToro

Piețele futures cotează acum prețuri în jurul a 43 EUR pe MW pentru întregul T1 din 2025, în timp ce pentru livrări pentru restul anului viitor prețurile par stabile la aproximativ 41 EUR pe MW după cum se poate vedea și în imaginea de mai jos.

Piețele futures

Sursa imaginii: ice.com

Deocamdată situația macro este cea care poate influența spargerea acestui interval și de aceea investitorii ar trebui să fie atenți la orice știre care ar putea sugera că urmează o încetinire a livrărilor, o reducere a ofertei sau o creștere a consumului din cauza vremii reci, în afara prognozelor normale de iarnă. Pe partea cealaltă, în zona de energie, orice informație legată de încetinirea activității economice din Europa poate pune frână necesarului de gaz și duce prețurile în jos.