Câte din promisiunile de campanie ale lui Trump vor fi puse în aplicare?

În campania electorală noul președinte ales Donald Trump a făcut multe promisiuni. Dar cele economice pot influența piețele financiare. Mai jos puteți vedea care sunt acestea și cum e posibil să influențeze economia americana. Incert este câte din ele vor fi și puse în aplicare.

Comerțul ocupă primul loc în strategia economică a lui Trump, care a promis în campania electorală că, odată ales, va introduce o serie de taxe și tarife vamale mai mari și mai ridicate pentru a stimula un val de relocalizare a industriei din China și celelalte părți ale globului către America și a stimula creștere economică. Scopul acestuia este de a proteja și de a stimula producția internă și de a utiliza veniturile fiscale aferente (sau veniturile tarifare) pentru a reduce deficitul. Măsurile de „eficiență” vor viza, de asemenea, și risipa guvernamentală și aici l-a adus pe Elon Musk în echipă. Trump a făcut campanie pentru o serie de scutiri fiscale specifice pentru corporații și persoane fizice. Reducerea costurilor cu energia, care stau la baza economiei, va fi urmărită, de asemenea, și aici să ne amintim mantrele „drill, baby, drill” și „liquid gold”, precum și prin eforturile de a asigura scăderea ratelor dobânzilor și menținerea dolarului ca monedă de rezervă a lumii. Dar să vedem ce a promis Donald Trump că va face când va veni la Casa Albă.

Tarife vamale 

Trump intenționează să impună taxe vamale de până la 20% asupra tuturor importurilor pentru a stimula producția internă. El a adoptat o poziție decisivă împotriva Chinei, propunând tarife de peste 60 % asupra tuturor importurilor chineze și revocarea statutului comercial permanent al Chinei. De asemenea, Trump intenționează să limiteze achizițiile chineze de industrii americane și să consolideze legăturile cu Taiwanul.

Cum influențează asta Europa? Donald Trump consideră deficitul comercial al SUA față de Germania drept un ghimpe în coasta sa – și, drept răspuns, vizează cel mai puternic pilon economic al Germaniei. Planul său de a crește masiv tarifele la importurile de automobile europene amenință direct cel mai mare sector industrial al Germaniei și cea mai mare economie Europeană. Pentru producătorii germani de automobile, aceasta ar fi încă o lovitură.

Retorica comercială agresivă a lui Trump creează un val de incertitudine și pune în pericol redresarea economică a Germaniei. În timp ce riscurile de recesiune sunt în creștere, economia germană este amenințată de un cocktail toxic de inflație crescută și instabilitate economică. Pe lângă aceasta, ruperea coaliției „Ampel” a aruncat Germania într-o criză politică. Noi alegeri urmează să fie convocate cel târziu până la sfârșitul lunii martie.

Politica tarifară a lui Trump ar fi devastatoare pentru companiile germane. Deși acestea vor încerca să transfere costurile suplimentare de export către consumatorii americani, în cele din urmă tot ei vor fi cei care vor suferi. Politica „America pe primul loc” a lui Trump ar putea aduce stimulente pe termen scurt pe piața americană, dar dacă economia americană slăbește, îi va fi din ce în ce mai greu să mențină practicile comerciale agresive.

Ce înseamnă pentru România?

Pentru România asta poate crea o problemă. În 2023 România a exportat în SUA bunuri de 2.33 miliarde de dolari, o sumă similară exportului în Republica Moldova Belgia sau Austria, de exemplu, și doar 2.3% din total exporturi. Dar piața principala de export a României e Germania și o deteriorare a situației economice a acesteia va afecta și exportatorii Români. De asemenea 80% din exporturile României sunt în Europa (vedeți în imaginea de mai jos): Germania 21%, Italia, 10% Franta 6.4% Hungaria 5.7% Bulgaria 4.2%, Polonia 3.7%, Olanda 3.4%. De aceea cred ca va trebui să fim atenți la cum va implementa administrația Trump aceste tarife vamale pentru ca aceste se pot dovedi a fi un cocktail toxic nu doar pentru Germania ci pentru întreaga Europă.

Sursa imaginii: Trading Economics

Dereglementarea

Trump pledează pentru o dereglementare semnificativă și probabil va face presiuni pentru o supraveghere mai relaxată a reglementărilor. Piata a anticipat aceasta opt din cele 11 sectoare ale S&P 500 au crescut cu Sectorul financiar având cea mai mare creștere +6,2% imediat ce a fost clar cine este învingătorul în alegeri. .

Taxe și impozite

Trump propune reducerea ratei impozitului pe profit de la 21% la 15% pentru companiile care produc în SUA. De asemenea, el intenționează să restabilească scutirile fiscale pentru investițiile în echipamente și cercetare.

Schimbările climatice

Trump este sceptic cu privire la inițiativele privind schimbările climatice, punând la îndoială necesitatea și impactul acestora. El intenționează să retragă SUA din Acordul de la Paris, renunțând la angajamentele privind obiectivele globale de emisii. În plus, Trump intenționează să stimuleze producția internă de petrol și gaze. De asemenea, el intenționează să anuleze subvențiile pentru vehiculele electrice și creditele fiscale pentru energia curată.

Energie

Planul lui Trump de a stimula forajul intern poate fi benefic pentru industria petrolieră și poate oferi un impuls combustibililor fosili. Cu toate acestea, abordarea sa ar putea dăuna energiei regenerabile, deoarece Trump a promis să abroge Legea privind reducerea inflației, punând în pericol investiții de peste 200 de miliarde de dolari în energia verde. În SUA se așteaptă o reducere a investițiilor în energia regenerabilă, ceea ce ar putea încetini tranziția energetică, dar nu ar putea-o opri complet.

Industria 

Industria auto din SUA se confruntă cu vânturi potrivnice, cum ar fi concurența chineză intensă, stocurile ridicate și încetinirea creșterii. Trump ar putea schimba această situație, deoarece tarifele pe care le va aplica importurilor din China și creditele fiscale mai mici pentru vehiculele electrice ar trebui să schimbe peisajul industriei auto, eventual în beneficiul producătorilor auto naționali care au rămas în urmă în cursa pentru vehiculele electrice, făcându-i în același timp mai competitivi față de cei care se bazează pe piese importate din străinătate. Aici probabil că vom vedea o discuție între Elon Musk și Trump pe această temă.

Dincolo de automobile, taxele vamale și tarifele propuse de Trump ar avea probabil un impact mai larg și asupra producției. Producătorii americani ar putea beneficia de o concurență redusă, dar s-ar putea confrunta cu importuri mai scumpe. În plus, tarifele de retorsiune din partea altor țări ar putea afecta vânzările producătorilor americani în străinătate.

Și nu în ultimul rând, acestea ar putea crea un puseu inflaționist deoarece costurile crescute cu importurile vor fi transferate de comercianti către utilizatorul final. Iar mutarea producție pe tărâm american este un proces ce nu se poate realiza peste noapte.

Apărarea

Trump intenționează să crească cheltuielile militare, dar intenționează să reducă semnificativ sprijinul SUA pentru aliații europeni și Ucraina, ceea ce ar putea afecta cererea de produse conexe. Victoria lui Trump este un semnal de alarmă fără echivoc pentru Europa. Țările UE trebuie să strângă rândurile și să își apere împreună interesele economice dar și cele militare. Presiunea lui Trump ar putea, de asemenea, să consolideze independența Europei în sectorul apărării.

Datorii în creștere

În mijlocul tuturor incertitudinilor, un lucru este clar: planurile lui Trump ar crește substanțial datoria națională. Potrivit Comitetului pentru un buget federal responsabil, politicile lui Trump ar putea crește datoria cu până la 7,8 trilioane de dolari.

FED

Un alt subiect va fi Fed-ul. Donald Trump a declarat in februarie anul acesta că, dacă va fi reales, nu îl va numi din nou pe președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, acuzându-l pe acesta că a luat în considerare reducerea ratelor pentru a oferi democraților un avantaj în alegerile din 2024. Întrebat de ziariști după ultima decizie a Fed legată de ratele dobânzii, Powell a spus ca nu va demisiona la cererea lui Trump. Și asta va face foarte complicat pentru Trump procesul de schimbare a lui Powell fără să fragilizeze Fed și economia. Dar, până acum, Jerome Powell a făcut tot posibilul pentru a respinge întrebările și speculațiile cu caracter politic, reafirmând că Fed este apolitică – așa cum ar trebui să fie. Investitorii ar trebui să rămână încrezători în rămânerea lui Powell în funcția de președinte al Fed, având în vedere progresele pe care comitetul le-a făcut în ceea ce privește inflația, fără a sacrifica economia SUA.

Investitori

Ce înseamna toate acestea pentru investitori? Pentru finalul anului, cel mai probabil, nimic. Dar din momentul în care Donald Trump va prelua efectiv președinția Statelor Unite, piețele vor aștepta cu nerăbdare să vadă cine va face parte din echipa de la Casa Albă și cum vor fi puse în practică promisiunile de campanie. Și foarte important va fi și cum echipa Trump va aborda situația geopolitică globală. De aceea e posibil să vedem volatilitate la începutul anului 2025.

Dar în ciuda tuturor lucrurilor care vor veni, pe termen lung Investitorii consideră în continuare că piețele americane sunt cele care pot oferi cel mai mare randament pentru portofoliile lor, conform celui mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat.

Sursa imaginii: YCharts

Când au fost întrebați, 27% dintre investitorii globali au spus SUA, 18% cred că va fi Europa și 12% cred că va fi China. Investitorii români consideră că piețele din SUA oferă cel mai bun potențial pentru investițiile lor (32%), cel mai mare procent din sondaj, urmate de piețele din Europa (25%) și China (13%), acestea fiind considerate cele mai performante piețe financiare în următorii 5 ani sau mai mult. Iar istoria tinde să le dea dreptate.