Cum ajungi la deciziile tale de investiții? Convingerile personale îți pot influența opțiunile privitoare la portofoliu mai mult decât realizezi.
Există mulți factori care ne pot influența procesul de luare a deciziilor financiare. Cu siguranță, analiza tehnică și cea fundamentală, precum și opiniile experților, ne pot ajuta la identificarea oportunităților și a tendințelor pieței, dar, la fiecare decizie pe care o luăm ca indivizi unici, participă și interesele și convingerile noastre personale. Trecutul financiar divers al fiecăruia poate influența diferitele strategii de investiții și obiective pe termen scurt și lung. Personalitatea și experiențele din trecut pot influența apetitul pentru risc. Valorile personale ne pot face să preferăm anumite domenii de activitate sau companii în detrimentul altora și tot așa. Cum investim sau nu investim banii poate fi un aspect semnificativ al identității noastre.
Tendința investițiilor etice este un exemplu excelent pentru modul în care investitorii de azi își aliniază gestionarea banilor cu interesele personale. Ei descoperă, de asemenea, că această aliniere nu trebuie să se facă în dauna unui portofoliu de investiții profitabil —, ci dimpotrivă. În condițiile unei societăți care devine tot mai conștientă social și a unui număr tot mai mare de investitori care devin conștienți de impactul pe care îl au, multe domenii răspund în mod creativ pentru a se alinia dorințelor investitorilor, simultan cu menținerea profitabilității.
Ce sunt investițiile tematice?
Ca platformă de investiții de top, eToro a răspuns prin crearea unor portofolii de investiții pe termen lung unice care includ fiecare un trend sau un domeniu de activitate pentru care experții au prezis o creștere viitoare excelentă.
Fiecare portofoliu este o grupare de active, împachetate împreună într-un produs unic de investiții, pe baza unei teme sau a unei strategii prestabilite. Acestea nu doar oferă investitorilor expunere la unele dintre cele mai inovatoare companii, dar o fac oferind o diversificare integrată, prin includerea unei palete de active care corespund temei portofoliului. Fiecare portofoliu este creat de experți financiari după o analiză aprofundată care ține cont de factori precum echilibrul, expunerea, randamentul potențial, riscul și multe altele.
Explorează portofoliile de investiții eToro
Capitalul tău este supus riscului.
Acces diversificat la tendințele pe termen lung prognozate.
Iată doar câteva exemple de portofolii pe care ai putea să le iei în considerare pentru investiții, pe baza tendințelor viitoare în care credeți.
Dacă ești de părere că mașinile electrice iau avânt, ia în calcul Portofoliul Driverless de la eToro. Lumea de azi este în pragul unei revoluții în tehnologia automobilului care va schimba pentru totdeauna transporturile. Portofoliul Driverless este conceput pentru a-i ajuta pe investitorii pe termen lung să valorifice această oportunitate.
Dacă tu crezi că energia verde este viitorul, ia în considerare Portofoliul RenewableEnergy de la eToro. Într-un moment în care energia durabilă a devenit mainstream, Portofoliul RenewableEnergy oferă expunere la principalele companii globale care furnizează soluții de energie durabilă, inclusiv energie solară pentru uz rezidențial și comercial.
Dacă ești de părere că giganții tehnologici vor deveni tot mai mari, ia în calcul Portofoliul BigTech de la eToro. Pentru lumea modernă, tehnologia e vitală, de la sănătate la educație, interacțiuni sociale și afaceri. Portofoliul BigTech le oferă investitorilor expunere la principalele acțiuni din domeniul divertismentului, comerțului electronic, soluțiilor software, telecomunicațiilor și nu numai.
Dacă ești de părere că modelul muncii la domiciliu este aici pentru a rămâne, ia în calcul Portofoliul RemoteWork de la eToro. Viitorul muncii este aici, iar Portofoliul RemoteWork este conceput pentru a valorifica factorii de creștere care fac din munca de la distanță o parte integrantă a vieții noastre și oferă expunere la o gamă largă de companii inovatoare.
Dacă ești de părere că cele mai mari amenințări la adresa securității sunt cele on-line, atunci ia în calcul Portofoliul CyberSecurity de la eToro. Într-o lume tot mai digitală, infracțiunile cibernetice sunt o amenințare serioasă la adresa guvernelor, a companiilor și a persoanelor. Portofoliul CyberSecurity oferă expunere la companii inovatoare de securitate cibernetică de pe tot globul.
Mai multe tendințe în care poți să crezi
Vrei să explorezi mai multe portofolii tematice diversificate gata făcute precum FoodTech, GigEconomy și CannabisCare? Află despre acestea și despre multe altele făcând clic pe linkul de mai jos.
Explorează portofoliile de investiții eToro
Capitalul tău este supus riscului.