Construiește-ți propriul portofoliu  •  Lesson 9 of 10
Aprofundează-ți cunoștințele privind investițiile pe eToro
Începe acum
Aprofundează-ți cunoștințele privind investițiile pe eToro

Înregistrează-te pe eToro pentru a afla mai multe despre portofoliile de investiții.

Începe acum

Capitalul tău este supus riscului. Se aplică alte taxe.

Când vorbim despre investiții, abordările pot fi diferite. Perspectiva pe termen lung, obiectivele pe termen scurt și preferințele personale sunt importante în construirea portofoliului de investiții. Nu există o modalitate corectă sau sigură de a investi, iar ceea ce se potrivește unui investitor, s-ar putea să nu funcționeze pentru altul.

Construirea unui portofoliu de investiții echilibrat este un proces personalizat care necesită înțelegerea opțiunilor și obiectivelor investiționale. Investitorii trebuie să analizeze opțiunile de investiții care sunt disponibile și să selecteze acele clase de active care se aliniază cu obiectivele lor financiare și cu toleranța la risc. 


Ce este alocarea de capital?

Alocarea de capital se referă la procesul de distribuire a resurselor financiare sau a capitalului între diferite oportunități de investiții sau activități de afaceri din cadrul unei companii sau al portofoliului de investiții.

Investitorii trebuie să determine modul de alocare a fondurilor între diferite categorii de active precum:

Alegerea specifică a activelor poate varia în funcție de preferințele individuale, toleranța la risc și condițiile pieței. Alocarea eficientă a capitalului urmărește realizarea unui portofoliu de investiții echilibrat și diversificat, care să se alinieze cu obiectivele financiare, atenuând, în același timp, riscul.

Sfat: Pentru a menține nivelul de risc, randamentele și obiectivele financiare în parametrii doriți, investitorii trebuie să își perfecționeze abilitățile de alocare a capitalului.

Când vine vorba de construirea unui portofoliu de investiții diversificat sau de atenuarea riscurilor, opțiunile nu se limitează doar la diferite tipuri de active. Investitorii pot lua în considerare includerea investițiilor din diferite industrii, sectoare, niveluri de risc, regiuni geografice și alți factori de diversificare.

Cum se clasifică portofoliile în funcție de alocare

Portofoliile de investiții pot varia în funcție de tipurile de active din care investitorii aleg să le alcătuiască, dar și în funcție de alți factori. Chiar dacă preferi un anumit tip de activ, o anumită industrie sau ai un anumit concept conform căruia abordezi investițiile, nu înseamnă că nu poți construi un portofoliu diversificat.

Un portofoliu de investiții poate fi diversificat luând în considerare și anumiți factori precum nivelul de risc, capitalizarea pieței și expunerea industriei. Acest lucru poate contura diferite profiluri risc-rentabilitate și strategii de investiții, permițând investitorilor să-și personalizeze portofoliile în funcție de preferințele, obiectivele și toleranța la risc.

Portofoliile pot fi, de asemenea, clasificate și în funcție de alocare în trei categorii: portofolii cu alocare agresivă, portofolii cu alocare echilibrată și portofolii cu alocare  conservatoare.

Nu există o modalitate corectă sau sigură de a investi, iar ceea ce se potrivește unui investitor, s-ar putea să nu funcționeze pentru altul. 

Portofoliu cu alocare agresivă 

Această categorie conține o proporție mai mare de active cu risc ridicat și cu recompense ridicate. Activele pot include acțiuni ale companiilor mici sau emergente, sectoare volatile sau investiții alternative. Portofoliile agresive vizează o apreciere semnificativă a capitalului și sunt potrivite pentru investitorii cu o toleranță mai mare la risc.

De exemplu, un portofoliu A cu o alocare de active de 75% acțiuni, 15% active cu venit fix și 10% mărfuri, ar fi considerat destul de agresiv, deoarece 85% din portofoliu este ponderat pe acțiuni și mărfuri. Totuși, ar fi mai puțin agresiv decât Portofoliul B, care are o alocare de active de 85% acțiuni și 15% mărfuri.

Sfat: Acțiunile au cel mai mare potențial de rentabilitate, dar și cel mai mare risc. Bonurile de trezorerie au cel mai mic risc, dar oferă cea mai mică rentabilitate.

Portofoliu cu alocare echilibrată

Portofoliile din această categorie ating un echilibru între creștere și stabilitate. Acestea sunt formate, de obicei, dintr-o combinație de acțiuni și obligațiuni, fiind potrivite pentru investitorii cu o toleranță moderată la risc.

Portofoliile cu alocare echilibrată vizează un nivel rezonabil de apreciere a capitalului, oferind, în același timp, un anumit nivel de venit, dar și de stabilitate. De exemplu, un portofoliu care are o alocare de active de 60% acțiuni și 40% active cu venit fix poate fi considerat ca fiind unul relativ echilibrat.

Sfat: Pentru a atenua și mai mult riscul, poți investi partea de capital alocată acțiunilor în acțiuni blue-chip sau într-un fond de indici.

Portofoliu cu alocare conservatoare

Portofoliile conservatoare acordă prioritate păstrării capitalului și generării de venituri în defavoarea unor creșteri agresive. Această categorie de portofoliu alocă, în general, un procent mare din total titlurilor de valoare cu risc scăzut, cum ar fi titlurile cu venit fix și titlurile de pe piața monetară.

Portofoliile conservatoare sunt potrivite pentru investitorii cu o toleranță scăzută la risc, care prioritizează protejarea capitalului și generarea de venituri. De exemplu, un portofoliu în care 70% din capital este alocat activelor cu venit fix, iar 30% acțiunilor, este considerat un portofoliu cu alocare conservatoare. 

Sfat: Indiferent de cât de scăzut pare a fi riscul unui portofoliu, trebuie să fii întotdeauna pregătit să înregistrezi și pierderi.

Cum poți construi un portofoliu de investiții?

Când te pregătești să îți construiești propriul portofoliu de investiții, este important să răspunzi la următoarele patru întrebări cheie. Acest lucru îl poți face pe cont propriu, sau cu ajutorul unui consilier financiar. 

Care sunt obiectivele financiare și stadiul actual?

Stabilirea unor obiective financiare clare este un prim pas esențial în construirea portofoliului de investiții. Prin definirea obiectivelor pe termen scurt și pe termen lung, îți poți alinia strategia de investiții cu nevoile tale specifice. 

Investitorii fără obligații financiare pe termen lung pot opta pentru o alocare mai agresivă, iar cei care poate au un credit ipotecar, pot prefera un portofoliu moderat. Pentru cei care sunt aproape de pensionare, un portofoliu conservator ar putea fi o soluție bună.

Identificarea scopului și calendarului investițiilor tale îți va ghida deciziile de alocare a activelor și te va ajuta să te concentrezi asupra obiectivelor tale financiare. Este important să fii specific și realist cu privire la ceea ce vrei să obții, astfel încât să poți crea un plan de investiții eficient.

Cum va arăta alocarea de active?

Decide cum distribui fondurile de care dispui între diferite clase de active, cum ar fi acțiuni, obligațiuni, mărfuri, indici, criptoactive. Alocarea activelor ar trebui să corespundă cu obiectivele tale financiare, toleranța pe care o ai la risc și orizontul investițional.

Diversificarea este esențială atunci când vine vorba de alocarea activelor. Răspândind investițiile în diferite sectoare, clase de active și regiuni geografice, poți atenua riscul și, eventual, poți crește randamentele. Echilibrează-ți portofoliul incluzând un mix de active cu potențial de creștere și niveluri de risc diferite.

Când vine vorba de construirea unui portofoliu de investiții diversificat sau de atenuarea riscurilor, opțiunile nu se limitează doar la diferite tipuri de active.

De exemplu, ai putea aloca o parte din fonduri pentru achiziționarea de acțiuni internaționale pentru a obține expunere pe piețele globale, incluzând, de asemenea, o combinație de acțiuni cu creștere mare, cu capitalizare mică și de valoare pentru a echilibra riscul și recompensele potențiale.

Distribuirea fondurilor între investițiile agresive și cele conservatoare ar fi un alt tip de abordare. Investițiile agresive oferă, de obicei, un potențial de creștere mai mare, dar prezintă un risc mai ridicat, în timp ce investițiile conservatoare prioritizează conservarea și stabilitatea capitalului. 

Care este toleranța mea la risc?

Înțelegerea toleranței la risc este importantă, deoarece te ajută să-ți aliniezi investițiile cu nivelul de confort și obiectivele financiare. Dacă ai o toleranță mai mare la risc, este posibil să te simți confortabil cu investiții care au o volatilitate mai mare, cum ar fi acțiuni individuale sau criptomonede.

Sfat: Când stabilești toleranța pe care o ai la risc, ia în considerare stabilitatea financiară, orizontul investițional și capacitatea ta emoțională de a face față volatilității pieței.

Pe de altă parte, dacă preferi o abordare mai conservatoare, poți opta pentru investiții care sunt considerate mai stabile și mai puțin volatile precum ETF-uri sau acțiuni blue-chip. 

Ce fel de cercetare trebuie să fac?

Atunci când îți construiești portofoliul de investiții, este esențial să te documentezi în legătură cu diferitele opțiuni și strategii de investiții pentru a putea identifica oportunitățile potrivite pentru tine. Este important să fii la curent cu cele mai recente știri și analize de pe piețele financiare și să folosești surse de informare sigure.

Cum poți crea un portofoliu echilibrat?

Crearea unui portofoliu echilibrat este esențială pentru optimizarea investițiilor pe termen lung și este un proces dinamic ce necesită monitorizare și ajustări continue.

Acționează la nivel global și local
Acționează la nivel global și local

Fii pregătit să te adaptezi
Fii pregătit să te adaptezi

Nu te teme să reechilibrezi
Nu te teme să reechilibrezi

Reechilibrarea presupune ajustarea periodică a alocării activelor portofoliului pentru a menține profilul de risc și rentabilitate dorit. Verifică periodic performanța portofoliului tău și alocarea de active. 

Dacă anumite active au deviat semnificativ de la alocarea țintă, ia în considerare reechilibrarea prin vânzarea sau cumpărarea de active pentru a restabili echilibrul dorit. Reechilibrarea te ajută să controlezi riscul și să te asiguri că portofoliul tău se menține în concordanță cu obiectivele de investiții.

De exemplu, dacă alocarea ta țintă este de 60% acțiuni și 40% obligațiuni, dar datorită performanței pieței, acțiunile reprezintă acum 70% din portofoliu, poți lua în considerare vânzarea unor acțiuni și cumpărarea mai multor obligațiuni pentru a aduce alocarea înapoi la raportul dorit 60/40.

Concluzie

Construirea unui portofoliu de investiții echilibrat este o strategie pe termen lung și necesită o analiză atentă a obiectivelor financiare, toleranței la risc și alocării activelor. Este important să îți diversifici investițiile în diferite clase de active, industrii și regiuni pentru a reduce riscurile și pentru a identifica eventuale oportunități.

Intră pe Academia eToro și află mai multe informații despre portofoliile de investiții.

Test

De ce ar trebui să-ți diversifici portofoliul?
Pentru a diminua riscul
Pentru a evita dependența de o singură clasă de active
Pentru a-ți adapta obiectivele de investiții și orizontul de timp
Toate cele de mai sus
 

Întrebări frecvente

Cum se decide alocarea activelor?

Alocarea activelor se face luând în considerare factori precum obiectivele financiare ale investitorului, toleranța la risc, orizontul investițional și condițiile pieței. Acest proces implică alegerea combinației optime dintre diferite clase de active, precum acțiuni, obligațiuni, mărfuri, ETF-uri și indici. Această decizie este esențială, deoarece afectează riscul portofoliului și potențialul de rentabilitate. Sunt necesare ajustări periodice ale portofoliului pentru a menține alocarea dorită.

Ce este un profil risc-randament?

Un profil de risc-randament se referă la relația dintre riscurile potențiale și beneficiile asociate cu o anumită investiție sau cu un portofoliu de investiții. Este o evaluare a nivelului de risc pe care un investitor este dispus să și-l asume în raport cu rentabilitatea potențială pe care previzionează că o va obține. Profilul risc-randament îi ajută pe investitori să evalueze compromisul dintre potențialul de rentabilitate mai mare și posibilitatea de a înregistra pierderi mai mari. 

Informațiile din acest ghid au exclusiv scop educativ și nu ar trebui considerate drept sfaturi pentru investiții sau recomandări personale, nici oferte sau solicitări de cumpărare sau vânzare a oricăror instrumente financiare.

Acest material a fost pregătit fără a lua în considerare orice fel de obiective particulare de investiții sau situații financiare și nu a fost creat în conformitate cu cerințele legale și de reglementare a promovării cercetării independente. Nu toate instrumentele și serviciile financiare menționate sunt oferite de eToro și orice referiri la performanța anterioară a unui instrument financiar, index sau pachet de investiții, nu sunt și nu ar trebui considerare un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

eToro nu face nicio declarație și nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la acuratețea sau caracterul complet al conținutului acestui ghid. Asigură-te că înțelegi riscurile implicate în tranzacționare înainte de a implica capital. Nu risca niciodată mai mult decât ești pregătit să pierzi.