Asigurarea unui viitor sustenabil este un subiect cheie în ziua de azi. Scorurile ESG oferă informații semnificative pentru a ajuta investitorii să ia în considerare riscurile și oportunitățile de mediu, sociale și de guvernare
Ce este ESG?
Inițialele ESG reprezintă aspecte de mediu (Environmental), sociale (Social) și guvernanță (Governance) – — aspecte în funcție de care companiile pot fi evaluate pentru performanța lor și apoi li se acordă o evaluare numerică.
De ce sunt importante scorurile ESG pentru investitori?
Scorurile ESG, cunoscute și sub denumirea de rating ESG, oferă acces la informații suplimentare despre o companie, dar nu sunt luate în considerare, de obicei, în analiza financiară tradițională. Factori precum expunerea la schimbările climatice și drepturile omului, de exemplu, ar putea avea un impact semnificativ asupra performanței acțiunilor lor. O companie bine echipată pentru a face față problemelor ESG are mai multe șanse să reziste pe piață pe termen lung și, prin urmare, este considerată mai sustenabilă.
ESG la eToro
eToro oferă investitorilor scorurile ESG pentru peste 2.700 de active, cu o schemă de culori „tip semafor” ușor de utilizat:
- Un scor verde arată faptul că compania este lider în sectorul său în ceea ce privește ESG.
- Un scor galben arată faptul că compania are o poziție medie în sectorul său în ceea ce privește ESG.
- Un scor roșu arată faptul că compania are un rating slab în ceea ce privește ESG, raportat la sectorul său.
eToro a încheiat un parteneriat cu ESG Book, un lider global în analiza datelor ESG, pentru a-ți oferi date de sustenabilitate de vârf despre cele mai mari corporații din lume. Scorurile ESG afișate pe platforma eToro sunt ajustate zilnic pentru a reflecta cele mai actualizate știri ale pieței și informații raportate de companie.
*Unele dintre elementele pe care le vezi în imagine vor fi integrate pe platformă în viitor.
Cum poți folosi scorurile ESG în deciziile tale de investiții?
În calitate de investitor, există o serie de moduri prin care poți alege să încorporezi scorurile ESG în procesul de luare a deciziilor de investiții:
- Scorurile ESG pot oferi informații suplimentare asupra unei companii dincolo de analiza financiară tradițională.
- Scorurile ESG pot fi folosite ca un filtru pentru a decide ce acțiuni să adaugi în portofoliul tău. De exemplu, un investitor ar putea alege să investească numai în companii care au un scor ESG ridicat și/sau să le excludă pe cele cu un scor mai mic.
- Scorurile ESG pot acționa ca un indicator sau un instrument de monitorizare. De exemplu, o scădere a scorului ESG al unei companii ar putea fi un semnal pentru a investiga ce a declanșat schimbarea.
De ce ESG? Descoperă investițiile ESG
Aproximativ unul din trei dolari la nivel global este investit în active legate de ESG, ceea ce face ESG una dintre cele mai mari tendințe de investiții de astăzi. Investitorii consideră ESG ca o modalitate de a evita riscurile și ca o sursă potențială de rentabilitate mai bună pe termen lung. Descoperă cum să utilizezi scorurile ESG atunci când iei decizii de investiții.