Înregistrează-te și explorează criptoactive pe eToro
Începe acum
Înregistrează-te și explorează criptoactive pe eToro

Poți tranzacționa CFD-uri pe valute, mărfuri, indici, acțiuni și criptomonede.

Începe acum

Un portofel de criptomonede este un instrument digital care îți permite să stochezi, să trimiți și să primești criptomonede în siguranță. Există diferite tipuri de portofele, fiecare cu avantaje și niveluri de securitate variate, iar alegerea celui potrivit depinde de nevoile și preferințele tale.


Pe lângă identificarea tipurilor de criptomonede în care îți dorești să investești, primul pas este să înveți cât mai multe despre portofelele de criptomonede. Înțelegerea pieței cripto și identificarea oportunităților sunt esențiale pentru a investi cu succes în criptomonede.

Ce este un portofel de criptomonede?

Un portofel de criptomonede este o componentă software care interacționează cu blockchain-urile și îți permite să stochezi sau să investești în diferite tipuri de criptomonede, cum ar fi Bitcoin și Ethereum. De fiecare dată când faci o achiziție sau o vânzare, moneda intră sau iese din portofel.

Portofelele de criptomonede joacă un rol important în păstrarea în siguranță a criptoactivelor și în realizarea tranzacțiilor. Acestea oferă utilizatorilor o legătură directă cu monedele lor, confirmând dreptul de proprietate și permițând investitorilor să cumpere, să vândă, să trimită sau să primească criptomonede.

Cum funcționează portofelele de criptomonede?

Portofelele de criptomonede permit utilizatorilor să-și gestioneze investițiile în criptomonede și să-și acceseze fondurile. Acestea funcționează prin utilizarea unei adrese publice, a unei chei publice și a unei chei private, care asigură securitatea și accesul la activele digitale.

Ce este adresa publică?

Adresa publică este un identificator unic al portofelului tău cripto, indicând exact unde se primesc sau se trimit criptomonedele achiziționate la vânzare. Fiecare tranzacție între adresele publice ale vânzătorului și cumpărătorului indică o schimbare definitivă de proprietate în blockchain.

Ce este cheia publică?

Cheia publică atestă proprietatea asupra criptoactivelor, dovedind că utilizatorul deține controlul adresei publice implicate în transferuri. Aceasta este legată de cheia privată, iar împreună asigură securitatea și autentificarea tranzacțiilor, esențiale pentru protejarea fondurilor digitale.

Ce este cheia privată?

Cheia privată servește drept parolă pentru portofelul cripto și se generează la crearea acestuia. Este esențial ca aceasta să fie păstrată secret, deoarece oferă acces complet, permițând administrarea activelor digitale și efectuarea tranzacțiilor. Conține o combinație aleatorie de litere și cifre.

Ce tipuri de portofele cripto există?

Portofelele cripto se împart în două categorii: „hot wallet” și „cold wallet” (sau hardware wallet). Principala diferență constă în conectivitatea la internet. Este esențial să înțelegi specificitățile fiecăruia pentru a alege portofelul care îți satisface cel mai bine nevoile.

Ce este un portofel cripto hot?

Portofelele „calde” sunt digitale. Ele sunt, în general, folosite pentru tranzacții zilnice datorită comodității, însă riscă să fie expuse mai mult la atacuri cibernetice în comparație cu alte tipuri de portofele. Acestea pot fi de mai multe feluri:

  • Portofele desktop: Reprezintă un software instalat pe un dispozitiv personal. Un exemplu de portofel desktop este Electrum, care este unul dintre cele mai vechi portofele pentru bitcoin.
  • Portofele mobile: Se referă la aplicații descărcabile, special concepute pentru dispozitive mobile, similare cu aplicațiile mobile standard.
  • Portofele online: Sunt disponibile pe dispozitive cu conexiune la internet și sunt oferite de terțe părți, care permit accesul cu parolă în loc de cheie privată. eToro Money este un exemplu de astfel de portofel.

Ce este un portofel cripto cold?

Un portofel „cold” (sau „hardware”) este un portofel fizic. De obicei, este utilizat pentru păstrarea pe termen lung a monedelor sau pentru investiții pasive. Deși este protejat împotriva atacurilor cibernetice, acesta poate fi susceptibil la pierdere sau furt. Poate fi de mai multe feluri:

  • Portofele hardware: Se referă la un stick USB sau un mediu de stocare fizic, care include detalii despre adresa publică și cheile private.
  • Portofele de hârtie: Documente fizice (de obicei sub formă de coduri QR) care stochează detalii despre adresele publice și cheile private.

Portofele custodiale vs portofele non-custodiale

Atunci când aleg un portofel de criptomonede, investitorii trebuie să decidă între unul custodial și unul non-custodial. Cele custodiale sunt gestionate de un terț, în timp ce portofelele non-custodiale oferă control total asupra monedelor, dar necesită responsabilitate în gestionarea securității.

Ce este un portofel custodial?

Portofelele custodiale sunt furnizate de un serviciu terț, cum ar fi o platformă de schimb cripto, și sunt administrate în locul investitorului. Acestea sunt gândite să fie ușor de folosit, ceea ce le face preferate de către utilizatorii noi.

Sfat: Asigură-te că înțelegi măsura în care furnizorul terț îți controlează activele.

Ce este un portofel non-custodial?

Portofelele non-custodiale permit utilizatorilor să aibă control complet asupra criptoactivelor, inclusiv gestionarea și securizarea cheilor private. În general, acestea oferă un grad mai mare de anonimat, deoarece nu există colectare de date de către terți.

Care sunt cele mai cunoscute portofele cripto?

Printre cele mai populare portofele cripto se numără eToroMoney, MetaMask, Exodus, Electrum, Ledger și Trezor. Acestea variază între portofele hot (ușor de utilizat și accesibile) și portofele cold (care oferă securitate sporită).

Portofele hotPortofele cold
eToro Money: Acest portofel permite tranzacțiile de zi cu zi, inclusiv transferul de criptoactive între portofele externe.Electrum: Acest portofel este compatibil doar cu bitcoin, oferind stocare „cold” pentru BTC, împreună cu o aplicație pentru desktop.
MetaMask: Acest portofel permite gestionarea activelor pe rețeaua Ethereum și se integrează ușor cu aplicațiile descentralizate (dApps) construite pe Ethereum.Ledger: Un portofel rece popular, care este compatibil cu numeroase portofele software.
Exodus: Acest portofel furnizează o soluție software completă și se conectează cu portofelul rece Trezor.Trezor: Un portofel hardware care vine cu software de suport și este integrat cu Exodus.

Cum să creezi un portofel cripto

Pentru portofelele hot, instalarea implică înregistrarea pe o platformă de schimb cripto sau instalarea unui software. Portofelele cold vin cu instrucțiuni fizice la achiziție. Configurarea variază în funcție de tipul portofelului iar furnizorii trebuie să ofere instrucțiuni clare și un suport solid.

Pentru investitorii care sunt la început în lumea criptomonedelor, un portofel „hot” pe o platformă de încredere reprezintă o alegere excelentă. eToro oferă un portofel custodial prin aplicația eToro Money, care se configurează fără complicații și se administrează intuitiv.

Sfat: Investitorii pot accesa activele folosind acreditările eToro, astfel încât nu mai trebuie să memoreze o cheie privată.

Menținerea securității portofelului cripto

Este important să îți securizezi portofelul cripto prin metode precum diversificarea activelor, atenția la phishing și protejarea cheii private. De asemenea, evită accesarea portofelului de pe rețele publice nesecurizate.

  • Protejează-ți cheia privată: trateaz-o ca pe o informație financiară confidențială și nu o distribui nimănui. 
  • Evită rețelele Wi-Fi publice: accesarea portofelului printr-o conexiune nesigură îți poate expune fondurile la riscuri
  • Atenție la phishing: fii precaut în fața mesajelor suspecte care solicită acțiuni urgente sau informații private, deoarece pot fi tentative de fraudă. 
  • Diversifică-ți activele: la fel ca în orice investiție, distribuirea criptoactivelor în mai multe portofele ajută la reducerea riscului. 
  • Fă copii de rezervă regulate: portofelele non-custodiale nu permit recuperarea contului, așa că asigură-te că ai o copie de siguranță a cheilor.

Portofelele hardware sunt mai puțin accesibile hackerilor, dar riscă daune din mediu. Pe de altă parte, portofelele calde sunt mai vulnerabile la atacuri cibernetice, dar oferă adesea funcții de securitate suplimentare.

Sfat: Este important să evaluezi riscurile de securitate înainte de a alege portofelul potrivit pentru tine.

Concluzie

Portofelele cripto sunt fundamentale în investiția în criptoactive. Deși schimburile dispun de măsuri de securitate, descentralizareaîi determină pe investitori să-și gestioneze personal stocarea activelor. Gândește-te cum vei utiliza criptoactivele și cât timp vei dedica învățării.

Vizitează Academia eToro pentru a afla mai multe despre cum funcționează portofelele cripto.

Testează-ți cunoștințele

Care este principala diferență între un portofel „hot” și unul „cold”? 
Un portofel „hot” este digital, iar un portofel „cold” este fizic 
Un portofel „hot” este bazat pe desktop, iar un portofel „cold” este bazat pe internet 
Un portofel „hot” este fizic, iar un portofel „cold” este digital
 

Întrebări frecvente

Cum pot trimite criptomonede de la un portofel la altul?

Pentru a trimite criptomonede între portofele, selectează opțiunea „Trimitere”, introdu adresa destinatarului și alege moneda și suma dorită. Asigură-te că criptomoneda este compatibilă cu adresa de destinație pentru a evita pierderea fondurilor. Verifică informațiile și urmează instrucțiunile de pe ecran pentru a finaliza tranzacția.

Sunt portofelele gratuite?

Portofelele cold necesită achiziționarea unui dispozitiv hardware, în timp ce portofelele hot sunt, de obicei, gratuite. Toate portofelele percep o taxă de rețea pentru procesarea tranzacțiilor, iar aceasta poate varia în funcție de activ și rețea. De exemplu, trimiterea de Bitcoin și Ethereum este mai scumpă decât alte active precum Solana

Care este cel mai bun portofel cripto?

Nu există un portofel care să fie cel mai bun. Portofelele hot sunt ideale pentru gestionarea rapidă a criptoactivelor, în timp ce portofelele cold oferă mai multă securitate pe termen lung. Portofelele non-custodiale oferă mai mult control, iar cele custodiale pot fi mai potrivite pentru începători.

Informațiile din acest ghid au exclusiv scop educativ și nu ar trebui considerate drept sfaturi pentru investiții sau recomandări personale, nici oferte sau solicitări de cumpărare sau vânzare a oricăror instrumente financiare.

Acest material a fost pregătit fără a lua în considerare orice fel de obiective particulare de investiții sau situații financiare și nu a fost creat în conformitate cu cerințele legale și de reglementare a promovării cercetării independente. Nu toate instrumentele și serviciile financiare menționate sunt oferite de eToro și orice referiri la performanța anterioară a unui instrument financiar, index sau pachet de investiții, nu sunt și nu ar trebui considerare un indicator fiabil al rezultatelor viitoare.

eToro nu face nicio declarație și nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la acuratețea sau caracterul complet al conținutului acestui ghid. Asigură-te că înțelegi riscurile implicate în tranzacționare înainte de a implica capital. Nu risca niciodată mai mult decât ești pregătit să pierzi.